Inuyasha

Inuyasha

Istoria începe în Japonia medievală, când jumătate-demonul Inuyasha fură Giuvaierul Sacru, Shikon no Tama, dar preoteasa Kikyo, paznica Giuvaierului, reuşeşte să-l oprească ţintuindu-l de un copac cu o săgeată magică. Inuyasha îşi dorea Giuvaierul pentru a putea deveni demon deplin, aşa cum fusese tatăl său. Curând după aceea, Kikyo moare dar apucă să-i ceară surorii ei, Kaede, să fie arsă împreună cu Giuvaierul Sacru, astfel încât nimeni să nu mai poată pune mâna pe el.

Câteva sute de ani mai târziu, ne aflăm în Tokyo şi cunoaştem o tânără fată, pe nume Kagome, care trăia împreună cu familia sa în templul Shinto. Înainte să plece la şcoală, fratele ei mai mic o roagă să-l ajute să caute motanul familiei ce părea că se refugiase în încăperea ce adăpostea o fântână. În momentul în care se apropie de fântână, un centiped uriaş apare de acolo şi o trage pe Kagome înăuntru. Fata reuşeşte să scape din mâinile creaturii şi când iese din fântână descoperă că nimic din ce cunoştea ea, nu mai există. Motivul este foarte simplu: ea călătorise înapoi în timp şi ajunsese în Japonia medievală, cam la 50 de ani după evenimentele povestite la început.

Intrând în pădurea de lângă fântână, îl descoperă pe Inuyasha care încă mai era ţintuit de copac, exact ca în prima zi. Apoi apar câţiva săteni care o duc pe fată în faţa preotesei Kaede, care rămâne uimită de asemănarea sa cu Kikyo. Când centipedul uriaş atacă din nou Kagome este nevoită să-l elibereze pe Inuyasha, care se trezise din somnul vrăjit în care se afla, şi asta pentru că în corpul ei se afla Giuvaerul Sacru ce arsese odată cu Kikyo.

După ce demonul este ucis, Kaede pune la gâtul lui Inuyasha un colier vrăjit menit să-l tempereze pe acesta ori de câte ori Kagome folosea comanda “Osuwari” – sit=şezi.

Dar problemele lui Kagome abia acum încep pentru că Giuvaierul Sacru atrăgea în demonii ce-şi doreau mărirea puterilor şi când o pasăre-demon uriaşa îl fură, fata încearcă s-o oprească cu o săgeată. Rezultatul este că săgeata atinge giuvaierul, care se sparge şi se împrăştie în toată Japonia.

Împotriva voinţei lor, Inuyasha şi Kagome se văd nevoiţi să se alieze pentru a recupera bucăţile de Giuvaier, cu atât mai mult cu cât ei află că puternicul demon Naraku era şi el pe urmele fragmentelor. În călătoriile lor cei doi îşi fac mulţi prieteni şi salvează multe vieţi ucigând demonii care ieşiseră la iveală simţind puterea bucăţilor de Giuvaier. Grupul lor se măreşte cu preotul Miroku, ucigaşa de demoni Sango, micuţul demon-vulpe Shippo şi Kirara, pisica-demon zburătoare ce o însoţea pe Sango.
Pe lânga aventurile lor descoperim şi alte poveşti legate de ei şi de persoanele din jurul lor, dar şi poveştile de dragoste ce se infiripă între Inuyasha şi Kagome şi între Miroku şi Sango.