Marmalade Boy

Marmalade Boy (1995)

Viaţa obişnuită a lui Miki Koishikawa ca elevă de liceu este întoarsă pe dos când părinţii săi anunţă deodată că vor să divorţeze pentru a schimba partenerii cu un cuplu pe care l-au întâlnit în Hawaii. Părinţii caută aprobarea lui Miki cu privire la schimbarea şocantă, şi la masă îi întâlneşte pe celălalt cuplu şi de asemea pe fiul lor Yuu, care este cam de vârsta ei, iar într-un final Miki este de acord cu privire la aranjament. Yuu, care la început e un nesimţit şi de fiecare dată face glume pe seama lui Miki, se dovedeşte a fi distractiv şi atractiv, iar Miki se îndrăgosteşte de el. Puţin câte puţin, Miki acceptă noua familie şi comunică mai bine cu Yuu pe măsură ce devin prieteni.

Relaţia dintre Miki şi Yuu începe să se complice din cauza relaţiilor anterioare ale fiecăruia pe care le-au avut cu alte personaje. Aceste relaţii includ pe colegul şi prima iubire a lui Miki, Ginta Suou, iar de partea cealaltă prima iubire a lui Yuu, Arimi Suzuki. Altă complicaţie apare când prietena cea mai bună a lui Miki, Meiko Akizuki, începe să aibă propriile sale probleme din cauza unei relaţii cu unul dintre profesori, Namura Shin’ichi.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s